Rezervatia ornitologica „ Mlastinile Satchinez”

Rezervaţia   ornitologică „ Mlaştinile Satchinez” este situată la o distanţă de aproximativ 28 km în direcţie NV de municipiul Timişoara. Ea este amplasată în bazinul hidrografic Timiş-Bega, pe albia majoră a pârâului Ier, în aval de satul Bărăteaz şi în dreptul localităţii Satchinez. Reprezintă astăzi una dintre ultimele porţiuni mlăştinoase, întinse, din Valea Ierului. Este supranumită „Delta Banatului”.

Datorită structurii geomorfologice ale straturilor aluvionare aici s-au format, cu sute de ani în urmă, terenuri mlăştinoase intercalate de băltiri la suprafaţă, fâneţe umede şi sărături. Excesul de umiditate al acestor zone, umede prin excelenţă, a fost întreţinut permanent prin izvoare proprii de apă arteziană şi termală, iar periodic prin precipitaţiile tipice de sezon şi, în mod deosebit, prin revărsările pârâurilor, cu ocazia debitelor excesive.

La data menţionării lor, pentru prima oara într-o lucrare ştiinţifică ( Linţia, 1936), situaţia acestor habitate umede, favorabile pentru păsările acvatice, a fost apreciată, ca excelentă. În 1942 colonia mixtă de Ardeidae, a fost declarată monument al naturii, iar zonele mlăştinoase ce o adăposteau, au primit statut de rezervaţie naturală. După o perioadă de cercetări intense faunistice, floristice, fitocenotice, pedologice, hidrologice, geomorfologice, etc., a urmat o perioadă zbuciumată, deloc neglijabilă, în interpretarea stării de astăzi, relativ stabile, a rezervaţiei naturale Satchinez. Atunci au fost executate o serie de lucrări de hidroamelioraţii ce au avut ca scop desecarea zonelor umede şi mlăştinoase, combaterea excesului de umiditate şi reţinerea viiturilor, prin metodele de îndiguiri, canalizări, construirea unor acumulări şi poldere.

Statutul de rezervaţie a garantat, în ultima instanţă, că s-a putut păstra această ultimă zonă mlăştinoasă din vestul României. Şi astăzi, rezervaţia atrage un număr însemnat de specii acvatice, şi nu numai, atât în perioada cuibăritului cât şi în perioada de migraţie, desigur în funcţie de dimensiunile sale actuale, şi de multitudinea nivelurilor trofice, în special în anii ploioşi.

În prezent, ea beneficiează de prevederile legislaţiei naţionale recente, bazată pe acceptarea convenţiilor internaţionale, privind conservarea habitatelor şi a speciilor, precum şi de Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii a Ministerului Apelor si Protecţiei Mediului, fiind inclusă în Reţeaua Naţională a ariilor Protejate din România. În Banat, Rezervaţia naturală Satchinez este, în acest sens, un loc de referinţă, cu valenţe istorice, pentru viaţa şi dinamica populaţiilor păsărilor acvatice. Datorită numărului mare de păsări, al potenţialului biologic ridicat, al existenţei unui habitat cu nişe ecologice diverse, rezervaţia a fost socotită un unicat (Kiss, 2002).

Structura suprafeţei rezervaţiei este următoarea :

  1. 122 ha – rezervaţia propriu-zisă ;
  2. 072 ha – zona tampon de tip mozaic, ce cuprinde :
  • Acumularea Satchinez ;
  • Balta Bărăteaz ;
  • Balta Mare şi Balta Zootehnie;
  • Balta Verbuncu.

Rezervaţia naturală propriu-zisă are o suprafaţă de 122 ha, iar în zona tampon prin ultima hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş din 2002 a fost mărită la 1072 ha, suprafaţa totală fiind de 1294 ha. Această rezervaţie a fost declarată arie protejată şi a intrat în 1999 în proiectul LIFE NATURA care s- a derulat în 2 etape, până în anul 2005. Comisia Europeană investeşte la Satchinez pentru refacerea şi conservarea mlaştinilor din zonă. Investiţia, Guvern este finanţată în proporţie de 60% – 75 % din fonduri nerambursabile acordate de Comisia Europeană, prin Programul LIFE-NATURA, diferenţa reprezentând contribuţia statului român, mai precis Ministerul Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş. Din Programul LIFE-NATURA au fost duse până la capăt unele cercetări în domeniul bioecologiei. S-au executat lucrări de decolmatare a canalelor, de refacere a stăvilarelor şi de reparare a digului principal.

Complexitatea populaţiilor de păsări, existenţa speciilor rare, peisajul mlăştinos ca habitat pentru un număr mare de specii, au generat în timp preocupări protecţioniste, care s-au materializat în declararea zonei ca monument al naturii, apoi ca rezervaţie naturală. Lista avifaunistică cumulativă, obţinută analizând majoritatea observaţiilor efectuate între anii 1900-1998, cuprinde 210 specii, ceea ce reprezintă 53% din avifauna României care numără 401 specii. Majoritatea sunt specii clocitoare la Satchinez, dar sunt şi specii de tranzit.

Între speciile protejate care cuibăresc aici se numără egreta mică (Egretta garzetta), egreta mare (Egretta alba), piciorongul (Himantopus himantopus), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), stârcul galben (Ardeola ralloides), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), şi altele.

La Satchinez se află un centru de informare, într-o clădire pusă la dispoziţie de Primăria comunei, de unde vizitatorii vor putea obţine date referitoare la valoarea ornitologică şi ecologică a rezervaţiei. În 2002 se elaborează un studiu ştiinţific complex, inclusiv de management, care va fi o oglindă a realităţilor actuale din teritoriu, dar şi un îndreptar pentru ceea ce rezervaţia trebuie să devină prin controlul strict al intervenţiei oamenilor şi monitorizarea populaţiilor de păsări şi a sănătăţii mediului.   În afară de importanţa ştiinţifică, rezervaţia naturală de la Satchinez va dobândi, în timp, şi o pregnantă valoare de ordin practic. Conservarea elementelor floristice şi faunistice reprezentative pentru biocenoza de mlaştină va îmbogăţi paleta ofertei turismului ce se va dezvolta în zonă.